Marşul pentru viaţă începe în patul tău!

poza-andreea-ogararu-800x400de Andreea Ogăraru, ActiveNews

Vă scriu despre o temă mai delicată, pe care de multe ori nu o abordam nici măcar în discuţiile cu cei mai apropiaţi prieteni….din păcate. Spun din păcate pentru că ştiu precis că dacă am discuta ceea ce trebuie şi cu cine trebuie, lucrurile s-ar mai limpezi un pic şi am întelege cum şi ce putem face pentru a da o mână de ajutor Binelui.

Am tot aşteptat să văd reacţiile la ceea ce s-a numit „Marşul pentru viaţă 2014”. Cred că a existat destul de multă vizibilitate, s-au alăturat nume atractive, au participat tineri frumoşi…

Reacţiile pe care eu le-am aşteptat şi încă le mai aştept sunt din partea acelora care, teoretic, ar fi trebuit să îşi pună ceva întrebări în urma acestei mişcări, să îşi dorească să afle din ce motiv este nevoie de existenţa ei, ce poate rezolva şi cum poate ajuta societăţii, tinerilor aflaţi la început de drum.
Unul dintre atuurile libertăţii este acela de a putea milita pentru cauza ta de suflet. Sigur că trăim vremuri în care toţi ies în stradă pentru ceva, lucruri amestecate, bune şi rele, contradictorii.. Să ne bucurăm că cineva a ales să iasă pentru a vorbi despre ceva atât de frumos cum este Viaţa.
Este cu adevărat necesar să ieşim în public pentru a vorbi despre viaţa pruncilor noştri? Ducem o luptă corectă, dreaptă…sau doar de faţadă? Sperăm să îi impulsionăm pe ceilalţi să nu greşească sau care este scopul final al mobilizării noastre stradale?

Citim articole cu şi despre apropiaţi pe care îi apreciem dintr-un motiv sau altul, pentru frumuseţea lor, talentul lor, notorietate, impactul pe care îl au în societate şi altele asemenea. Şi aceşti dragi oameni spun în inocenţa lor că îşi doresc să aiba unul, doi, trei copii….şapte, să zicem. Intre timp apelează la diverse metode care spun stop vieţii naturale, fără să fie neapărat avortul chirurgical. Mai apoi ies în strada şi pun: „eu sustin marşul pentru viaţă..” Este asta o susţinere reală sau doar la nivel declarativ? Sigur că ating doar evaziv subiectul, în detaliu este muult de discutat.

Stiu mulţi dintre cei care au fost la “Marşul pentru viaţă” şi mă bucur mult că au avut acest curaj de a participa. Probabil sunt dintre cei care duc o luptă pentru viaţă începând de acasă, din patul lor curat, sau poate sunt cei care nu pot avea copii şi doresc din tot sufletul să adopte căutând astfel să militeze pentru înlesnirea procedurilor legale.
Legat de adoptie, trebuie să ştiţi că este ceva foarte complicat care supune familia la multe eforturi şi sacrificii. Important este să nu cedaţi şi să aveţi puterea de a merge până la capăt. Şi desigur, să nu vă doriţi a separa fraţi doar pentru că v-a placut un copil mai mult decât altul. Puţini sunt cei care înţeleg de ce anumite persoane care au în grijă copii abandonaţi se opun la nivel declarativ (căci nu la ei este puterea de decizie) separării fraţilor. Nu de puţine ori am avut contact cu persoane ce s-au supărat teribil şi au adus acuzaţii grave când li s-a spus „nu suntem de acord să se separe fraţii”. Un copil abandonat ce nu are contact cu mama şi tatăl natural nu poate fi separat de singurele legături de sânge pe care le mai are: fraţii săi. Sigur, oamenii cred că dacă îi poţi oferi unei fetiţe o cameră roz, multe rochiţe şi o bicicletă nouă în fiecare an e mai bine decât la orfelinat. Aşa am crezut şi eu…

Puţini ştiu că legaturile mele cu Pro Vita au început din dorinţa de a înfia un copil. Mai apoi au urmat multe discuţii şi lămuriri cu privire la acest subiect. Nu e momentul de a intra în detalii. Trebuie doar să ştiţi că sunt documentată în această privinţă şi am cunoscut ambele laturi: părintele ce vrea să adopte şi orfanul ce vrea ( sau nu) să fie adoptat, pe cei din urma ceva mai bine decât pe primii.

Da, sunt pentru adoptie, pentru adopţia făcută cu cap şi cu grijă, cu consecinţe pozitive asupra tuturor celor implicaţi…sau cel puţin cu cele mai puţine consecinţe negative.
De ce suntem ţara cu un număr de avorturi cel puţin egal cu numărul populaţiei actuale ce trăieşte acum pe teritoriul naţional? Cel puţin egal…îmi scapă statistica acum. Unde nu s-a dus „Marşul pentru viaţă”, în piaţa publică sau în propriul aşternut? Populaţia României scade pentru că tinerii nu participă la marşul pentru viaţă ţinut în parc sau pentru că tinerii care participă îşi propun unul, doi copii sau chiar se tot gândesc cum să NU mai primească o nouă viaţă. Eu am citit odată interviul unui arab care spunea ca viitorul este al popoarelor cu mulţi copii. Cred că are dreptate. Rromii unde câstigă teren, oare nu tot în dormitor? Oare ce fel de marş pentru viaţă ne trebuie? Oare ne trebuie un marş de stradă daca acceptăm viaţa atunci când se cere ea sădită?

Da, sunt pentru „Marşul pentru viaţă”, a fost cu siguranţă frumos( eficient rămâne de vazut în ce măsură, numărăm după post  ) însă avem curajul să participăm la un astfel de eveniment ştiind că nu dăm frâu liber puterii creatoare de viaţă? Ii putem admira pe cei despre care ştim că fac la fel? Una este să ne înţelegem personal dar şi reciproc limitele şi slăbiciunile şi alta este când ne minţim frumos că noi luptăm pentru viaţa din perspectiva creştina cum au făcut de pildă, Brâncoveanu şi alţii ce au crescut populaţia ţării la vremea lor, printr-o luptă împotriva practicilor opritoare de viaţă, cu împlinire în realitate! Marşul pentru viaţă se poate realiza când nu ne opunem vieţii şi atât. Mai apoi ne întâlnim în parc şi ascultăm oameni frumoşi care cântă, facem picnic, copiii se joacă în voie pe lângă noi şi putem privi liniştiţi cerul ştiind că a fost bine primită cauza noastră.

Tags: , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns