Mărturie despre criza de sarcină: Strigătul unui suflet sfâșiat

O mărturie care arată că, din păcate,oricine și oricând poate să ajungă într-o situație de criză de sarcină și, în lipsa sprijinului, sfârșitul crizei de sarcină poate fi profund nefericit. 

Eram o familie fericită…. Aveam un băiețel frumos și sănătos de trei  anișori… Eram sănătoși, aveam un serviciu stabil și o locuință călduroasă… Mergeam la Biserică des… Ne rugam…. Ne împărtășeam copilașul în fiecare duminică….

Împlinisem 40 de ani, o vârstă foarte frumoasă… Începusem să cred că Dumnezeu îmi dăduse un dram de înțelepciune si mă apropiase cu adevărat de El…

Cu această ocazie colegii de serviciu m-au felicitat, urându-mi tot ceea ce îmi doresc, iar eu am răspuns în gând la urarea lor: ”o fetiță”…

După o vreme, într-o Sfântă zi de Sărbătoare, aveam să primesc vestea mult așteptată: eram însărcinată ! Testul de sarcină arăta două liniuțe !

Deși îmi doream mult o fetiță, nu m-am putut bucura, mi-era teama de reacția soțului meu care nu își mai dorea copii… Nu am putut să-i spun decât după câteva zile… Nu m-a îmbrățișat, nu s-a bucurat deloc… Dimpotrivă: au început reproşuri care mai de care, seară de seară, printre lacrimile mele care cereau acest Îngeraș în viața noastră…. În casă atmosfera devenise chinuitoare, tot acest zbucium îl afecta și pe băiețelul nostru… Eu plângeam mai mereu, îi vorbeam des despre surioara lui și atunci plângea și el… Mi-o imaginam adesea pe Anastasia mea în rochiță albă, o copiliță cu părul bălai și ochi albaștri… La fel cu ai frățiorului ei…

Îmi propusesem să lupt cu orice preț pentru minunea mea… Dumnezeu îmi dăruise cel mai frumos dar la împlinirea a 40 de ani…

Auzisem și la  ecograf inimioara bătând…. De atunci iubeam parcă și mai arzător micuța ființă care creștea în interiorul meu….

Plângeam și-L rugam pe Bunul Dumnezeu să îmi dea putere…dar necuratul, prin soțul meu, îmi dădea târcoale… Apăreau tot mai multe întrebări și teama că nu mă voi descurca singură cu doi copii mici, căci tatăl lor mă amenințase că pleacă de acasă dacă decid să păstrez fetița…

Totul pana într-o zi când am mers la o clinică pentru a programa uciderea vieții din mine… Am ieșit de acolo plângând și implorându-l să nu facem asta, să păstrăm copilul.. Nicio luminiță nu se vedea însă pe chipul lui parcă stăpânit de demoni necunoscuți…

Au urmat câteva zile în care am încercat să-i îmblânzesc inima… Am sperat până în ultima clipă că nu mă va lăsa pradă deznădejdii, că nu mă va transforma în cel mai odios om de pe pământ… Pe drumul spre nenorocire am sperat la un accident, la orice întâmplare care să-i fie semn că nu trebuie să ne omorâm copilul…Parcă nu mai eram eu, o forță de nestăpânit pusese stăpânire pe toată ființa mea… Deși îmi doream să se întâmple ceva să pot scăpa, nu am fost lăsată să urlu, să țip, să plâng și să fug …

Necuratul însă mi-a oprit lupta, m-a luat în ghearele sale, fără să pot face sau zice nimic… Poate pare greu de înțeles pentru unii oameni, care ar zice că nu am știut să gestionez situația… Ferească Dumnezeu! Nu doresc nimănui să treacă prin tot acest calvar…

Retrăiesc zilnic acele ore groaznice… Nu înțeleg cum și când diavolul a pus stăpânire pe mine… mi-a luat pur și simplu mințile…m-a împiedicat să lupt pentru viața din pântecele meu până la sacrificiu…

Atunci când m-am trezit a fost prea târziu…viața din mine murise…Dar și parte din viața mea! Toate gândurile bune care m-ar fi putut ajuta să salvez o viață m-au năpădit atunci brusc: de ce nu am vorbit cu familia, cu nașii, cu prietenii… Poate aș fi găsit un sprijin, poate ceilalți l-ar fi influențat pozitiv pe soțul meu… Necuratul însă mi-a închis ochii minții… dar și pe ai soțului… Nici el nu înțelege acum ce i s-a întâmplat…

Adevărata vinovată însă sunt eu: în mine se plămădise viața, eu eram cea care, mai presus de orice griji, neliniști și suferințe trebuia să pun Minunea pe primul loc. Daca însă m-ar fi lăsat forțele răului…

Strig cu inima sfâșiată de o durere care mă va măcina toata viața: “Femeilor, vă imploră un suflet disperat de <<mamă>> ucigașă: luptați până în ultima clipă, cu orice preț, salvați viața din voi dăruită de Bunul Dumnezeu! El vă va ajuta pe voi și pe copilul vostru! Speranța este doar la El! Nu permiteți gândurilor negre, necuratului să vă acapareze! Rugați-vă neîncetat! Vorbiți cu cei din jur! Veți găsi sigur soluția <<PRO VIAȚĂ>>!”

Tags: , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns