Spune-mi o poveste pentru suflet / Revista „Pentru viață” nr. 10 – Primăvară 2021

În 2020 și 2021, scriitoarea Veronica Iani a publicat mai multe cărți noi menite să aducă bucurie părinților și copiilor. Sunt povești pentru suflet, care pot fi spuse copiilor din diferite comunități de către părinți, educatori, profesori, preoți sau voluntari.

„Curajul”, „Perseverența” și „Iertarea” fac parte din colecția „Cele 12 chei”, o colecție care își propune să le prezinte copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani virtuțile și cum pot fi ele exersate în viața de zi cu zi.

„Maia și străinul” este prima carte din colecția „Copii în siguranță”, o colecție apărută din dorința de a proteja copiii de riscuri care pot apărea la tot pasul.

„Dani, eroul de zahăr” reprezintă o colaborare cu Dr. Cristina Stoian și este o carte care încurajează sprijinul pentru copiii cu diabet de tip 1.

Cartea „Împreună la Marș” scrisă de Emily Hawkins și Emily Prest și ilustrată de Veronica Iani este un instrument pentru părinții și educatorii care vor să le vorbească copiilor despre darul vieții.

Curajul

„La vremea când cartea aceasta ajunge la voi, cititorii ei mici și mari, Curaj este cuvântul de ordine al unei lumi în dezordine. O lume încrezută, ca unul din personajele cărții, care credea că le știe pe toate. Și nu e chiar așa. Un virus rămâne un virus. A tulburat sistemele lumii ca să ne învețe, pe fiecare dintre noi, ce este curajul. Curajul de a iubi, de a persevera ori de a încuraja. Curajul de a rămâne în viață. De a sprijini viața.”

Părintele Constantin Necula

Perseverența

Pentru mine, perseverența înseamnă a urmări un țel, a trece peste obstacole și, de multe ori, a alege calea mai grea. Țelurile mele sunt să am un loc de muncă și să mă căsătoresc cu Onisa, iubirea mea. Obstacole nu sunt puține atunci când ai Sindrom Down. Doar cu pași mici și răbdare reușesc să trec peste ele.”

Mihai Arsenie

Iertarea

Atunci când iertăm, imităm extraordinara bunătate a lui Hristos, fiindcă luăm, prin acest lucru dumnezeiesc, chipul blândeții și al înțelepciunii. Vedem cum sufletul nostru, acea părticică dăruită nouă de către Dumnezeu, devine mai puternic atunci când se luptă cu răzbunarea și îndrăznește să ierte greșeala celuilalt. Iertarea constituie terapia propriilor noastre suflete. Aripile iertării sunt rugăciunea și mila; să te rogi pentru cel ce ți-a greșit, iar în ziua necazului său, să ai milă față de inima lui.”

Arhidiacon Mihail Bucă

Maia și străinul

„Citindu-le această poveste și ajutați de ilustrații, copiii vor putea să vadă și mai limpede mesajul pe care îl transmite: niciodată, niciodată nu ne ducem cu cineva fără să-i anunțăm pe oamenii care au grijă de noi.”

Mirela Retegan

Dani, eroul de zahăr

Ce este în sufletul părinților când află că micuții lor devin insulino-dependenți!? Trec printr-un „cataclism” interior. Iar cuvântul nu este deloc exagerat. Nu am să uit niciodată cum mă retrăgeam în baia salonului de la „Marie Curie” să dau drumul lacrimilor în loc să le înnod în gât, să nu vadă Vlad că, de fapt, primisem și eu un pumn în plex, prin dereglarea pe care aflam că avea să o poarte copilul toată viața. Le spun părinților în general, așa cum fac și prin campania „Diabetul nu este o joacă”, să fie atenți la copiii lor și să citească despre simptomatologia diabetului juvenil. Diabetul fiind unul dintre flagelurile acestui secol, ar trebui cunoscut la nivel de cultură generală.”

Andreea Stroe, jurnalist TV, inițiatorul campaniei „Diabetul nu este o joacă”

Împreună la marș

„Cartea Împreună la marș a fost scrisă «pentru vremurile de azi». Autoarele prezintă, într-un limbaj accesibil copiilor, motivele evidente și profunde pentru care fiecare viață este importantă. Cultura actuală și chiar școala îi învață astăzi pe copii că viața nu trebuie să se bazeze pe adevărul Bibliei. […] Ilustrată minunat, cu texte captivante pe fiecare pagină colorată, ea le permite părinților, bunicilor și educatorilor să-i familiarizeze pe copii cu importanța celebrării vieții începând de la concepție. Este o carte care ar trebui să se găsească în fiecare familie, biserică și școală.”

Carla D’Addesi, CEO/Chief Designer la Culture of Life 1972 Fashion Brand
Abby Johnson, autoarea scenariului filmului „Unplanned”

Tags: , , ,

No comments yet.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?